Piciorul
Pe coasta abruptă a taberei de pionieri din Oricova venea la vale, cu sărituri mari, o minge. Se vede că cineva o bătuse, ca de obicei, foarte sus şi, nereuşind să o prindă a scăpat-o la vale. Din urma ei alerga un pionier gras îmbrăcat în pantaloni scurţi. El de acum reuşise să ajungă mingea dar, vrînd să o prindă, a lovit-o şi ea a pornit cu o viteză şi mai mare la vale.
Pe sub copaci, pionierii, aşezaţi pe pături, jucau dame. Mingea a căzut peste o tablă şi a împrăştiat piesele. S-au auzit strigăte şi înjurături, apoi vocea indignată a educatoarei. Pionierul alerga la vale, dar faţa lui arăta că el de acum nu mai vrea să ajungă mingea şi că ea îşi va urma traiectoria pînă la capăt.
– Bă! Ia vină-ncoa! – s-a auzit basul prefăcut al educatorului de sport, un tînăr de 18 ani care făcea totul pentru a părea bărbat. Pionierul s-a oprit din alergare, trîntindu-se la pămînt ca fotbaliştii care se aruncă la picioarele adversarului.– Vină la mine, am zis!
Pionierul s-a apropiat. El ţinea instinctiv mîinile la spate şi zîmbea, ca să nu se vadă că el de fapt vrea să plîngă.– Poziţia!
Ajungînd în faţa educatorului, pionierul cel gras s-a întors cu spatele la el, s-a aplecat şi a rămas cu fundul în sus. El a închis ochii ca şi cum ar fi aşteptat să se producă o explozie. Desigur, el continua să rîdă.Educatorul şi-a făcut vînt şi l-a lovit pe pionier cu toată puterea în fund. Pionierul a căzut în mîini şi a început să rîdă, rostogolindu-se pe pămînt de durere. Ştergîndu-şi lacrimile cu umerii, pionierul s-a ridicat şi, reluîndu-şi poziţia jenantă, a început să strige, rîzînd isteric:
– Mai vreau unu’! Mai vreau unu’!Educatorul, parcă regretînd că l-a lovit prea tare, a fluturat din mînă şi a zis:
– Gata!Apoi, întinzînd mîna spre mingea care se oprise departe sub gard, a strigat cum strigi atunci cînd dai comandă unui cîine:
– Fuga!Pionierul şi-a îndreptat spatele, a săltat şi s-a îndreptat fugind spre minge.
El era bucuros că i s-a încredinţat să aducă mingea, căci, nu-i aşa, mingea putea să fie adusă de un altul. Dar aşa, el putea să pună mîna pe ea şi chiar să o lovească cu piciorul. Aceasta era singura lui ocazie de a atinge mingea, atunci cînd cineva o scăpa la vale, pentru că altfel el nu avea voie să se joace cu ceilalţi băieţi. El făcea parte din detaşamentul de debili. De aceea pionierul nostru se bucura de fiecare dată cînd auzea mingea sărind pe coastă şi o lua la fugă, din reflex. El se bucura chiar şi atunci cînd i se spunea să ia poziţia pentru a fi lovit cu piciorul. El înţelegea că acesta era singurul mod în care ceilalţi băieţi îl băgau în seamă. În acest fel el se simţea util, important şi, chiar dacă loviturile erau dureroase, el rîdea, rîdea sincer şi cerea să fie lovit iar şi iar.
(Comment this)